Vin Floriile cu Soare și Soarele cu Florii

Date et heure

03 avril - 05 avril 2026, 09:00 - 19:00

Emplacement
Şoseaua Pavel D. Kiseleff 30, 011347 București, Romania

Au sujet de

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” invită vizitatorii în perioada 3- 5 aprilie 2026 la târgul de Florii, intitulat „Vin Floriile cu Soare și Soarele cu Florii”. În afară de tradiționalul târg al meșterilor populari, cei care trec pragul muzeului în această perioadă vor putea participa la un atelier demonstrativ de încondeiat ouă, la unul de făcut plăcintele lui Lazăr și nu în ultimul rând la o serie de recitaluri susținute pe Scena Dumitra. Vor evolua artiști și ansambluri de muzică populară românească precum ansamblul de datini și obiceiuri Izvoarele-Năsturelu, ansamblul de datini și obiceiuri Crângeni-Troian, ansamblul folcloric Cununa Carpaţilor al Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română, Narcisa Băleanu și Grupul folcloric Dor lior dor, Florin Pârlan, Alexandra Bălăreanu, Alexia Gemene, Cornelia Tihon, chitaristul Dan Vasilescu, Cvartetul Consonantze.

Duminică, 5 aprilie a.c., începând cu ora 14:00, are loc, ca în fiecare an, vernisajul expoziției “Anuala de artă religioasă și restaurare. Sărbătoarea Floriilor”, organizată de Asociația Filiala de Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP (Sala H. H. Stahl și Foaier).

În cele trei zile ale evenimentului, între orele 9:00 și 19:00, meșterii populari vă vor aștepta pe aleile muzeului cu obiecte de artizanat și nu numai.
Accesul la eveniment se face pe baza biletului de intrare in muzeu!

Mai multe detalii:
relatii.publice@muzeul-satului.ro
https://muzeul-satului.ro/

Autres événements

Voir tout

avr

3

Vin Floriile cu Soare și Soarele cu Florii

03 avril - 05 avril Şoseaua Pavel D. Kiseleff 30, 011347 București, Romania

avr

3

Târgul de Florii

03 avril - 05 avril Şoseaua Pavel D. Kiseleff 3, București, Romania

avr

3

Târgul cetății

03 avril - 05 avril Cetatea Târgu Mureș,Strada Avram Iancu 2, 540088 Târgu Mureș, Romania

avr

4

Transilvanian Brunch Bunești

04 avril - 04 avril DJ104L 12, 507035 Bunești, Romania

avr

17

Târg de Izvorul Tămăduirii

17 avril - 19 avril Strada Monetăriei 3, 011216 București, Romania